În iarna mâinilor mele începuse nunta
era un fel de împăcare între rodiile din care curgeau spre înalt cea mai blândă distanță
știți dumneavoastră ușa aceea prin care odată intrat ești pus la masă
te speli pe mâini îți aranjezi nodul la cravată și te prefaci că nu știi al cui ești
apoi dacă tot ești acolo
taci...și aștepți

Li a mea este cea mai frumoasă femeie
într-o zi va deveni cântec ori nume de pasăre
primarul unui oraș pentru îngeri în sfârșit fiecare acasă

ce nu pot să vă spun încă se află scris în cărțile sfinte
de aceea Doamne te rog atunci când citești
dă mai încet prin lume
să auzim în sfârșit
cum arăți