ți-am întins o gură de mâini până în ochiul drept
de unde curgea disprețul colților ascultați de vremea
trupurilor uitate în trupuri și o simplă conformare
în realitatea sinistră a unei despărțiri

este timpul lumiștilor cu picioarele împletite
în trotuarele cu pietre spălate cursiv
și indiferenți organizați pe rândurile
unui bun simț mai mic

dacă ți-aș fi apă tristă într-un deget viu
ar mai putea cineva să ne traducă uitarea
cuvânt de cuvânt
și să ne facă pasul următor

pentru că sincer să fiu
dacă eu nu pot sări peste umbra mea
cum ai putea tu să-mi parcurgi tinerețea
în oase?