Seara în timp ce privesc pe geam
Codul meu genetic se fisurează.
Fără grabă,
Aparatele construiesc mai departe
Rochii suave și pantofi office
Cu catarame strălucitoare.

Am o eșarfă
Pe care o mângâi uneori
Din plictiseală alteori mă calmează,
Trag aer în piept dar tot
Mi se face frică.


Tu vii să te uiți, stai într-un colț
Și privești copacii. Au flori.
Îi aștepți pe cei care vor veni
Să demonteze antena de satelit.

Pe parchet e un covor cu buline.
Sunt oameni care îl vor rula,
Îl vor pune în camion,
Până dimineață casa va fi ca o plajă
Goală.
Până dimineață, florile vor cădea.

Sora mea vrea albumul cu pagini
Lucioase.
Se înalță pe vîrfuri, dar nu ajunge
La etajera de sticlă.
Se mișcă încet să nu trezească
Copiii.

Nici copilul cu adidași n-a plecat
La școală.
În camera ei muncitorii încep încet, încet
Să dezlipească
Fototapetul.

....

Când răsare soarele
În cameră, pe parchet
Rămâne o baltă de
Lumină.

Și tuturor ni se pare / simțim că
Toate astea s-au petrecut
Sau se vor petrece, cândva.

Copilul cel mic calcă prin cioburi
Cu papucii de gumă.
A învățat să scrie, știe multe
Cuvinte. Și mă întreabă.
Mamă, cu ce rimează mâine?

Cu pâine. Și câine

Iar porțile mari cu telecomandă silențios/larg
Se deschid.