Ziua nu vede cum se reflectă
cerul în apele mării,
lumea se mișcă dominată
de curcubeul emoțiilor.

Nimeni nu simte mai curat,
decât limpedele prelins al ploii
înclinat ireal de lumină.

Când apare soarele,
umbrele caută loc de fugă
și se mută-n mine ceva neștiut
de nuntit printre lacrimi bucuria
prin care mă înalț să devin,
corp de pasăre răstignit între aripi.

Îți voi trimite semne plutitoare
de la vulturul din inimă,
până seara se va face risipă
și noaptea se grăbește s-o fure.

Constant pe umerii mei ziditori,
un copac pune adieri în cuvinte
și scrie pe cutele frunții
sfințenia ce zămislește poezia.