Foaie goală, îndoială de bătrânețe, îndoială de culoare și îndoială de tot. Mi-am lăsat o chică plină de apă, cu nervii adunați de pe cer. Mă gândeam la ea, o fată simbol al impulsului sexual, o imagine perfect sculptată în ochiul minții. Cine nu o dorește oare? In nihilismul meu afectat de dorință nu mai îmi curgea nici un vis, doar acela de a o plăti să fie în brațele mele. Cât de greu sau cât de rău ar putea să îți fie după ce faci sex cu o astfel de femeie ușuratecă, dar atât de frumoasă? Normal că mintea mea nu știe ce înseamnă un rezultat al realității, ci doar un rezultat al imaginației mele. Scenarii tâmpite îmi frustrau mintea și încercam să mă opresc din a visa toți pașii pe care îi puteam parcurge pentru a avea o anume Ea, pe o superbă Ea, o Ea a tuturor...
Am mers cu gândul ăsta noaptea, și făceam scenarii, care până acum îmi lipsiseră, cu actori necunoscuți, dar cu mine în rolul principal. Eram ce stiu că nu sunt, îmi doream poate să pot sa fiu altceva, să am nervi în mine, să pot să fiu călit de o experiență așa de ciudată, dar atât de interesantă.
Partea asta e în orice femeie, și în cele frumoase și în cele urâte. Sexualitatea și atracția pentru una sau alta par foarte puternice, dar mintea este un conducător atât de ciudat și de acceptat în mine încât firul visului este urmat în detaliu, este bine structurat și foarte aproape de realitate... Ce mi-aș dori oare de la o astfel de experiență și unde ar fi surpriza ?
Plictisitor! Am fost acolo, am văzut, am simțit la fel. Eram tot eu, un pic mai șifonat, un pic mai rău, cu o parte din suflet pierdută. Ea aștepta acolo, tot cu sufletul curat, dar cu ecoul răului în ea. De ce să dau valul mai departe, de ce să propag experiența lor și durerea lor mai departe.
Am mers mai departe, cu un bagaj mai mare de vise și un bagaj mai mare de frustrări. Undeva, la orizont o să le arunc, o să le uit, o să iau o parte din ele cu mine în întuneric.