până rămânem doar noi doi îmbrățișați
de pleoapele înrămate și lumea curgând
în jurul nostru cu genunchi zdrobiți
de bunătate
restul pietrelor vor crește în adâncime
și cerul va fi din nou limpede
la masa cu rădăcini cusute în carne
unde îți savurez tinerețea
plină de ochi liberi

de o parte și de alta a unui orizont de jucărie
o greutate purtată în privire
și o gaură săpată cu unghiile de un samaritean
așteaptă muribunzii să se cearnă de ispite

pentru că nimic nu este la îndemână
alcoolicul care își bea zilnicitatea pe datorie
și un alt dumnezeu care poruncește mării
să aibă dimineți corecte

în fiecare realitate trăiește un adevăr orb
și munți necunoscuți
de alb