înalt cât munții
mortul intra triumfător în sat
purta un corb enorm pe umerii lui plini de carne putredă

inima îi bătea ca un clopot în amiază

reușise să răzbune pe toți cei de dinainte
îl ucisese întro nopate
cu crucea înaltă cât o cumpănă și
îndoită de ploi ca o salcie pe care i-o puseseră cei rămași

corbul era singurul animal care putea intra din vis în viața lor
și invers
care îi făcea să plângă de când începeau să îi simtă
aripile pe deasupra pădurilor verzi

pene grele cât niște bolovani
se prăvăleau din leșul negru distrugând casele
dar mortul cobora încet cu tălpile goale
culcând la pământ brazii ca pe niște fire de iarbă

în mod normal oamenii ar fi venit în întâmpinare
copiii i s-ar fi suit pe glezne și ar fi vânat șerpi
fecioarele i-ar fi plantat pe tibiile pline de noroi
întinderi de maci
bătrânii ar fi ațipit în sprâncenele lui printre greieri
dar nu mai rămăsese nimeni
plecaseră toți după corb
fiecare pe drumul din propria carne

și ploile continuau să aducă pământ

peste trupul mortului
peste trupurile morților
din satul sfărâmat de bolovani