De ce nu mă poți iubi toată viața?

de la prima literă auzi mersul melcului
până la ultima literă când ajungi să te integrezi
în spiralele casei lui
fără să cunoști unde te duci
pentru că valul mereu te-a atras
ca o conștiință de Sisif
pe un pod cu picioare de lemn
pe o stradă cu meri
într-un oraș părăsit de iubiți
în care auzi doar țipătul mamei
unde te duci în fiecare noapte fără să spui?
unde te duci?
unde?
repetăm răspunsul ca pentru noi
enervați de ecoul subliniat de alții
repetăm și visul că poate cine știe
dintr-o întâmplare se poate adeveri
oricum nu plătim nimic să plutim
să spunem
ce vrem să devenim
ori să nu fim
ori să ascundem la nesfârșit durerea aceasta acută
care atârnă din zi în zi și mai grea
în spatele nostru
în ochii noștri
de limbă
de suflet
până când picioarele tale nu mai pot duce trupul obosit 
până când genunchii se vor zgâria de pământ 
ca semn al neputinței
pentru că ești un un naiv perfect
atingi gura de rădăcini să le bei imaginar viața
atingi cu sângele care îți curge din tălpi
toate urmele lăsate de alții
doar așa simți și mai mult deznădejdea că te-ai născut să le duci plânsul
până la sfârșit 
și atât
fără să înțelegi dincolo de aceste cuvinte
nu mă poți iubi toată viața