în mâna ta ascund secundele
șoapte ce stau ponosite și murmurind clipa.
voalul serii peste fața ta
ce tace înspre mine cu umbre. așa pășim în
catedrale de îngeri, printre fireturi de lumină ce cad din turle înalte.
acum.

mireasă, te-am uitat în mine
atunci când ti-am cerșit sărutul pe pleoape,
cu biruința tămâie. am luptat,
cu pasul
ce mă purta către tine, cotrobăind inima.

mâna mea, primind lacrima mai presus de cuvânt,
ca un căuș ce ține de urât
mâinii tale, în tăcere.

iar acum, când lipsești dintre lucruri departe,
surâsul ochilor tăi îmi spune cum că
dincolo de orice orizont
putem fi doar noi doi

dând ocol luminii