Doar sufletul din om, doar el are valoare.

Puțini sunt cei ce moartea își presimt,
Așa și Păunescu, poetul mult iubit,
A presimțit plecarea din astă lume rea,
Ce o simțea ca o povară, pe umeri îi stătea.
Cu ultima dorință: alături de poporul său,
Rugându-se fierbinte, cerând la Dumnezeu,
Să se deștepte o Românie întreagă!
În ultim ceas, ea, binele să aleagă
Și fără pic de ură și fără pic de ceartă,
Să știe să discearnă, să aibă bună soartă.
Pe cei ce au distrus și cei ce au furat,
Să-i mustre conștiința, să întoarcă ce au luat,
Ca să ajungă banul în contul sărăcia,
Să-ndrepte cei greșiți, pe veci, memernicia,
Să-nvie azi credința și sufletul din om!
Să piară dușmănia din milenarul pom.
Să fie milă și multă dăruire!
Să fie pace și sinceră iubire!
Poate ca semn, poetul a ales
Să plece dintre noi, să dea un înțeles,
Că fără conștiință, nimic n-are valoare
Și fără suflet, omul e doar ceea ce pare.
Și câte titluri ar avea și diplome de preț,
Oricâte ar aduna, spunându-și că-i măreț,
Nimic nu ia cu el, toate-s trecătoare,
Doar sufletul din om, doar el are valoare.
Averile de preț, ce astăzi mulți au strâns,
Fără să gândească, lăsând mulțimea în plans,
Le-au dobândit doar prin hoție,
Sub cea mai falsă mască, tocmind democrație.
Doar din sudoarea lor nu au făcut avere,
Dar, dincolo, când trec, n-au nicio mângâiere.
Îmbogățiții țării, ajunși pe trepte mari,
Se poartă cu săracii, ca niște cruzi tâlhari.
Mai norocoși sunt acoliții lor, o treaptă oblojită,
În rest, mulțimea, astăzi, trăiește obidită.
Cu durere-n suflet, plecat-ai Eminescu,
Așa și tu te duci, maestre Păunescu,
Căci asta e simțirea, ce-o are un poet.
El mai presus de alții, e însuși un profet,
Ce simte și dorește o lume adevărată.
Și-n toată vorba spusă, nimic nu-i mai curată,
Ca poezia scrisă și apoi cântată,
Dar , lumea, pierzind a ei simțire, o face azi uitată.
De aceea, marele poet, plecând în Univers,
În ultim ceas, lasă cu înțeles.
În tot ce-a scris și a cântat,
Chiar dacă uneori, fiind contestat,
El va rămâne marele poet contemporan,
Cu versurile sale fiind un veteran.
Primește-l Eminescu, primește-l dar la tine!
Am spus și mă repet:Iisus ești pentru mine,
Cu conștiința clară și dreapta ta gândire,
Puțini în lumea asta, au astfel de trăire.


Ioana Ilie, poetă de la Amara-Slobozia