seara scriam într-un caiet cum îmi fusese ziua


*

Pe ea o chema georgia și
ar fi trebuit să se întoarcă
mereu
pe același drum acasă.
dar se oprea de fiecare dată
în fața unui perete
de unde luau și ceilalți pământul.

(căluții ei preferați se opriseră demult.
acum erau îngropați de urmele roților de mașină pe câmp.
uneori vântul îi izbea fața
și soarele roșu se reflecta în ochelarii imenși.)

*

întotdeauna mergea încet,
întotdeauna aștepta să treacă mașinile
mașinile mari, mașinile mici
mașinile argintii
.

întotdeauna erau ei

și celălalt copil
care s-a sinucis
cu pensula în mână.
singur, cuminte, în tricoul lui alb
pantaloni de trening și bocanci
care i-au rămas mici.

*

Pe el îl chema george.
El știa să deseneze elefanți albi
pentru grădini zoologice
imaginare
și vedea luna izbindu-se
de geamurile caselor
de pereții imaginari și razele ei lungi
trecând.

(Erau cuburile de gheață
paharele de pe masă
locul acela departe
în care amândoi se opreau
să poată bea apă.)


și George desena.


*
într-o zi ea i-a spus să scrie ceva despre el
despre elefanții lui în timp ce-și ștergea
degetele murdare
de tricoul alb

când mergeau amândoi


și atunci ea i-a răspuns știi, că într-o zi elefanții tăi
Se vor face mari? și eu n-am să văd niciodată cum arată
Un elefant, mare, alb.
or să îl arunce din tren.


*

și erau casele lor imaginare încercuite de garduri mari, mici
garduri argintii, argintii pentru că
și georgia și george știau
că într-o zi
trebuie să împrejmuiești
o țară frumoasă cu mii de drumuri neumblate
și un soare roșu
strălucitor
imaginar