Cădeam, suiam, nici eu nu știu prea bine
În vis ce mă purta prin spațiul cosmic
Având ca un nipon de rând un joss mic
Și erau stele pline de rubine.

Prin somnul lin mă bate gândul josnic
Fura măcar din mierea de albine
Din raza ce duios venea spre mine
Să o ascund în sângele meu dosnic.

Dar mă trezii curând și realitatea
Veni încet pe aripi nefirești,
Visarea nu mi-o permitea etatea.

Căci viața nu-i aceea ce-ți dorești
Acela ești ce te-a făcut cetatea,
O pulbere neînsemnată ești.