Se dedica lui …

Ești ultimul om

căruia îi mai pot zice

Liicorn bortos, fătând dar care nu mai fată

ești chiar fătarea

piei

-ilor de șarpe ce-și muscă coada

cu gustul putreziciunii

ce de copaci se roade

gustul spur
-cat

al învățăturii

Și te cojești ca ceapa

ce ustură ochiul

pe unde cornul tau
străpunge-a mea ochire
De unghiular privesc și

te călare când

tu mă omenești

corn cu cal în frunte

Li-i-corn, Dii corn

și pleacă de la mine

spurcată coajă ce te tot dezlipești, te tot

lipești și

te dez-

membre-zi-mi te rog

borțoase cal ce tot

fugi, De ce fugi

Căci ochiul meu spart de cornu-ți te-a văzut

și de aceea fugi căci tu! ești prins

Și tot ce faci e să-ți musti coada, putrezită

Să te dezlipești de acea

privire

Și fără de carne ai rămas

făr’ de organe

și de timpane

Nu-ți fie frică căci

știu să fiu blând

Știu să te mângâi pe

subt ureche, pe gâtul

tău puternic;

Ești prins în colivia ochiului

meu pătruns de cornu-ți

și dus spre înecare

Liniștește-te!

Linistetste-te îți

urlu!

Liniștește-te îți cânt!

îți șoptesc!

Căci încă odată dacă

mai tip la tine

Mă sparg eu

Cel ce te jupoaie

Și nu vom mai afla

vreodată

ce tain’ ascunzi

Ei…, cum preferi!

Dii!

Căci gluma cea mai bună e că mi-am smuls

cornul și

ți l-am înfipt în a ta

spinare

Și te învârți pe dușumeaua

coliviei ca-ntr-un

Carusel

Dar asta nu ești tu!

asta ai fi dacă

Nu te-aș țipa

până la desființare

Ființă miraculoasă

Aseaza-te acum în fața

mea, dezgolit

Te văd oricum fără

de togă

Dezbrăcă-te și aseaza-te

în fața șevaletului

unde pus pe un cub

pietros

Te voi picta

Cu pensulă de aur

care o vei urlă căci te

tintuiste ea de timp

Dar nu uită că ai crăpă-

turile să-i râzi

timpului în fața

Tu ființa pudică

râzi timpului

râzi mie

Pentru că nu mai ai ce

căuta

Jivină călărită de un corn

Ce te-am călărit în spinare

Te-am liicornit în spinare

te-am Alexandrit în

spinare

Câte spinări crezi că

mai am?

Am ceruri multe dar

spinare una

Sparge-te ca

să nu te țip eu

Nu uită că ți-am dat

crăpăturile să-i râzi

timpului în fața

Și cel mai mare gând

ce ți-l sărut pe inimă

este

Că timpul vrea să rămânem

aceiași

Idiotul de el nu vede

că ne crapă

din dragoste de oameni

Făta-l-aș eu pe el

Interval funest ce

se este

a se plânge cu sânge

la moartea lumii acesteia

spânzurată de haina

unui crin

Le Roi se mort

Am stat în acest cort

Unde am tremurat

am cântat

M-am plecat

la Pasu-i tărcat de

Licorn umflat

Venit Pentru un bocet

de babă fără de…

Ce fată neagră în vârf

de capră-un

munte

Și te pun pe cer

te bat în Perseide ce-or

schimba cerului pielea

Cum el tot fuge, agățat

de privirea-mi jupuietoare

Îmi alung femeia stearpă

fără de genune

Că să o stăpânesc

nu pe ea ci pe naștere însăși

Le Roi se Mort

Regele se moare

Se moare

Intraductibilă situațiune

Regele se moare