Am tot citit cîndva demult
Balada unui meșter mare,
Ce tot zidea cu mîna lui
Iar noaptea totul se prăvale.

A tot făcut și tot făcut
Degeaba , munca era surdă,
Nimic nu a mai reușit
Pîn ce na prins cei drag în stîncă.

Ma simt acum ca acel om
Am tot zidit a noastră casă,
Și cînd credeam că am sfîrșit
A trebuit să cad-o piatră.

Ea n-a căzut fără de rost
Sa naruit pusă de mine,
Sa tot rotit căzînd anost
Și te-a lovit tocmai pe tine.

De ce asa, n-am să-mi explic
Dar cred că nu-i o utopie
Această casă ce-am zidit
Va fi a noastră pe vecie.