prin copacii schițați în creion
cu trupul găurit străinul se depărta
spre capătul lumii la odaia în care
s-a aprins o lumină

ghemuit noaptea
așa trecea timpul lui ud

când bătea vântul velele îi pălmuiau obrajii
mugetul de galeră îl auzea și în vis
și în somn

îl priveam de la foc și cântam despre
găurile lui mari cum
își băga luna cu nemiluita
pumnii