din gara pe care o iubesc eu
nu mai pleacă decât unșpe trenuri pe zi.
la ore aproape fixe , aproape coapte.
navetiști . copii fără încățări.
-sudoare-
pungi colorate, zarzavaturi, fructe aromate.
țigări,țigări,țigări,țigăriiiii aveeeeem.
băiatu,nu vrei niște telefoane ?
maică , da suc ieftin nu mai ai ?
dă o bere, pân la urmă ș-o lulea la bucată.
pe peronul suprapopulat,
sta în genunchi, o fragedă prințesă
- privea pierdută -
la câțiva metri , mă-sa cu doi arși de soare
negociau detaliile unei legături sublime.
se vedea deja regină peste dragalina sau dâlga.
inele cu diamante , mâini frânte,crăpate de la soare
și de la sapă.
și sâni jucăuși
era frumoasă țiganca.
deși la 15.40 trenul trebuia să plece,
astăzi se făcu 16 și 01 și tot nu trăgea să vină.
am privit-o pe biata regină.
topită-n-trun sărut
c-un ars de soare.
și plângeam fără să știu de ce sau când am început,
din gara pe care o iubeam cel mai mult.