Pe bob de rouă răsărind, iubito
Venind în dimineață oarecare
Din somn trezind o rază-odată care
Vecia unei clipe-am izbutit-o...

Povara vieții-și poartă fiecare...
Cît am fost doi eram feriți, menito
Nici moartea hîdă nu am mai iubit-o
Mergînd de vreme-alături pe cărare.

Odaia mi se face colÈ› de rai
De vii așa frumoasă ca-n poveste
Prostește eu mă-nchipui mîndru crai.

Și prin tărîm tot circulă o veste
Că-n ceruri înger printre sfinți erai
Iar sărutarea ta tămîie-mi este.