De mâine, în zori
Am să-ncep universul!

Zburam prin eter
Eram gând și fratele meu,
Eternul prunc,
Timpul,
făcutu-s-a cuvânt.

Apoi un punct și el știa
Că prima buclă-i cea mai grea.

Vârtejul luase al meu chip,
Și năpădit de culoare,
După a mea asemănare,
Tot mai mare și rotund,
Din gândul meu și prin cuvânt,
Din universuri similare,
Născute-n oameni oarecare,
Un Dumnezeu din gândul lor,
Cu suflet și candoare.

(Pe Eva nu stiu să i-o fac,
Căci printre vertebre,
Prin inimă și prin ochi,
Am lăsat șarpele să
Izbucnească în sus
Cam pe la mijloc de creștet.

Și s-a dus lângă floarea de măr,
A numărat din număr de aur
În număr de aur
Și din inerție
Eu mereu prins la mijloc,
Am decis Pământul ca fiind
Cel mai bun loc.)

Încă puțin sacru în geometrie,
Încă un nod,
Laguna cea pustie
s-a umplut cu norod.

Când am amestecat timpul
Cu soarele și luna
Pe coloane grecești
Atât la răsărit cât și la apus
Sunt lacrimi într-una!

În miez de noapte, fără a vrea
Am uitat,
la capăt de scară
Ușa deschisă în urma mea,
Pentru acest univers
Dacă vrea să dispară.