Prolog: Omul e un loc periculos.

Geneza:

Cine se rătăcește în om
împletește păpuși din pământ, sare și gol,
le suflă, dă nume, scrie porunci
și trimite potop.

Frigul:

Hărțile inundă apa,
câte o amintire îmbracă porturile
în lână galbenă,
din ceafa omului începe
vântul.

Înghețul:

Rătăcitul respiră sticlă albă,
ține avalanșe pe pleoape,
în unghii, pioleți,
crește lupi sub limbă
și visul lui e să cucerească
vârful roșu.

Canicula:

Sus,
vulcanul se răstoarnă,
lava și aerul portocaliu, materia lichidă, prima întâlnire –
totuna.

Seceta:

"Mi s-a umflat gura
de sete sau tăcere,
alaltăieri, am văzut o acvilă cu sângele tău în gheare,
și era zi;
ieri am băut ultimul drum
din talpa ta;
acum e noapte și eu."

Foametea:

"Am urmărit hiena prin umeri,
spre gât;
avea un os de copil și-am salivat îngrețoșat.
Ascunsă între vene,
hiena seamăna cu gândul meu,
gândul meu, cu sufletul.
Mi-am mâncat mâna stângă –
cu dreapta, te-am ținut de mână."

Nebunia:

"Am scris un poem
și i-am mestecat spațiile;
mi-aș scrie testamentul, dacă aș avea ceva.
E liniște plasticată, cu borduri de monede și oglinzi întoarse,
nu se mișcă nimic.
Doar arca traversând deșertul
și încă eu."

Epilog:

Dacă ai mai urca puțin,
ar putea să te scuipe.