într-o lume faianțată cu oglinzi
hohoteam puternic în ciobul meu
împreună cu zidurile
printre care lumina fuge
dus întors de la ieri spre mâine

agățam ramele de gânduri
cuie bătute în pereții orbi
nu înțelesesm
că timpul este tot materie
glisează dinspre coastele false
spre osul sacrat

cu onestitatea celor care plătesc vamă
cu bunul simț al celor care nu stau jos
lângă catargul unei arce fără călători
desenam harta tot mai albastră
a trupului meu

încă mai simt valurile
sub ultima geamandură
un craniu ca o gaură neagră
cu efect de totală absorbție
a luminii