toate dovezile s-au pierdut
în clădirea cenușie
s-au perindat suflete
la limita inocenței

de-acolo a pornit un fel de
viață pentru fiecare
coridoare lungi încă mai
schimbă timidități

în pereți susură un aer
crud
amintitor de liniștit

scârțâitul lemnului din podele
e al nostru cuvântul netocit al
zilei dintâi i-am pus emblemă
jurământul cunoașterii

de câte ori am privit oare
spre viețile noastre
azi înșirate pe ani
până la tâmple

câte idei au luat forme
geometrice minți
fulgurante

nu am culoare să completez
timpul acela
indescriptibil

(31 august 2012)