asculți strigătul după apă al celulelor,
contracția lor simultană,
inversarea de sarcină a membranei depolarizate rapid –
prin pereții ei, potasiul eliminat,
sodiul năvălind în interior,
mușchii din pereții vaselor strângându-se încet și
tu zâmbind, în pofida cefaleei,
sub vulturii rotitori ai amurgului.

sângerii, norii: sunt viața netrăită alergând înainte,
alunecând în genunchi
peste cârduri de rațe sălbatice.

simți apăsarea pe talpă a pietrelor –
un șarpe de apă te duce între coloșii tăcuți:
aici se întâlnesc, fără știrea lor, sufletele.
strigătul lor netulburat urcă la cer,
ca o mână pe frunte ștergând sudoarea.
aici, zâmbetul tău e o flacără topind carnea,
un zid prin care circulă torțe
în întunericul roșu.