prin întuneric
sapăm un tunel,
învingătorule,
noi străpungem timpul,

vântul instigă
rupe copacii bătrâni

amprenta de neputință moare
și nu ne oblojește
nimeni
pe rănile care ne dor.

speranțele cățărate pe vise
cu gânduri de copil
și mâini de voință
se agață de cer,

coloane de piatră șlefuiesc
vom pătrunde frumosul
înveliți în cuvinte,

unde luminii nu-i trebuie ferestre.