voi rupe lumina cu pumnii
chiar imediat după nașterea lighioanei
care se târăște pe sub pământul înfometat
de fereastra domesticită
a ultimului samaritean

undeva
pe un câmp tulbure
am sădit o femeie cu toate camerele goale
apoi am smuls pereții
care se sprijineau între sânii ei
până le-a tâșnit sângele
din gurile ușilor
și am desenat o umbră deasupra lumii
ca un atlas cu școală de titănie făcută
la frecvență redusă

numai așa îți ascultam iubirea scurgându-se
în degetele sculptate de o culoare tâmpită
peste care a tăcut praful
încă de la începutul mesei
numai așa camerele ne venerau
țipetele
iar cartierele noastre își sărutau gurile
ca niște sălbatice
cu sângele proaspăt cules
dintr-o sticlă de vodkă uitată

în viață