Lumina trece viu printre ruine,
Nu mă cunoaște încă-ndeajuns,
Dar se răsfață-n liniștea de sus
A unei catedrale bizantine.

Se-ntoarce firav în profilul verde
Al unei frunze liberă să cadă
Să mă-nțeleagă, poate să se vadă
În ochii mei adânci dacă se pierde.

Mai liberă gândesc despovărată
De gândul ceții ce putea să-mi fie
Cuțitul luat de rău din panoplie
Și să-l înfigă-n mine înc-odată.

Florina Ladislau