uscate ca iarba
lacrimi
zac sub tălpi
am rămas din mine o nimica toată, mă pier
ciob încercănat
risipită pe toate peroanele
mă plâng gările, pătate de ploi
cheamă
tânguie
(asfalt pătat cu amintiri pierite)
prin toate ungherele
mistuite
ce să ofer? mă uit în palme mă mir toată
căuș spre tine Doamne ofrandă
pâlpâind
doar credință mai am
punct de jar
dar
ascunsă-n neființă mulțumirea
e caldă
e vie
ca gura de fată nesărutată vreodată
respir încă pe acest ram
și eu un vis trăit cândva
și eu o frunză
agonia-mi e sevă
balsam
intru și ies ca din mine
tiptil
îmi ling degetele mânjite dulci-amărui
de-alte destine

ție doar
îți datorez odihna nopților salbă
dimineților le voi săruta umărul
cast
serilor le voi iubi curbura lăsată de-ntuneric
pe degete îmi voi număra
anii, marasm...