Sunt numai așchii prin pădurea rară
Și numai ramuri fragede pe jos,
Sau câte-o coadă de topor vânjos
Ruptă și ea de astă primăvară.

Mă-nchin cuminte și privesc mirată
Coaja lovită parcă-n dușmănie,
Pădurea sfântă nici să nu mai fie
Decât o stearpă inimă de fată.

Așa mă simt de multe ori, pierdută,
În floarea zilei palidă și rece,
Că las în pace liniștea să plece
Și cuceresc cu sânge o redută.


Florina Ladislau