Nu am văzut vreodată ceva mai minunat
Decât cum, ca-n oglindă, reflectă fericirea
Ochii tăi ce-s gravați cu colb de diamant,
Și cu clipiri cochete ce-mpodobesc privirea.

Nu am mai auzit ceva atât de fermecat
Ca râsul tău, cînd noi nu ne-am văzut de mult,
Cum se aprinde ca un foc, duios și alintat
Pe care pot să-l sting doar cu prelung sărut.

Te caut și te cer prin brațele întinse,
Crescând mereu spre tine, neliniștite crengi
Cu degete foșnind, foșnete tot mai stinse
Lăstari care așteaptă să-i uzi și să-i ajungi.

Nu am simțit vreodată ceva atât de viu
Ca inima ce pieptul mi-l bate ca pe-o tobă
Cînd sub privirea ta mă scurg, fără să știu
Comunicând intens, fără să spun o vorbă.