Tema: " Marea și oamenii ei "

Din întâmplare…

S-au întâlnit aici, la mare,
În tabără la Costinești:
El – un student din Baia Mare,
Ea – o brunetă din Ploiești,
Din întâmplare…

Băiat galant, ca orișicare,
Și-a invitat frumoasa-n fustă,
Spre înserat, la o plimbare,
Căci, de ! , faleza e îngustă,
Din întâmplare…

Vrăjit de zâna-ncântătoare,
El sugeră subtil o masă:
“ Luăm o bere și-o gustare ! “
Ea: “ Mi-am uitat proteza-acasă … “
Din întâmplare…

Atunci Romeo,-n disperare,
Vru să se-nece în piscină,
Dar cu așa căldură mare
Era și apă prea puțină,
Din întâmplare…


Temă liberă

Duelul

Sunt urmărit cu-nverșunare
De sângerosul temerar,
Mă zbat, m-agit, dar în zadar,
N-am nici o șansă de scăpare…

Am declarat-o foarte clar:
“ Dușman de moarte-n mine are ! “ ,
Deci nu m-aștept la vreo cruțare
Din partea-acestui adversar.

Neobosit, se-oprește rar –
Suspicios ca fata mare,
Îmi dă târcoale circular,
Dar… un moment de nemișcare,
Stau încordat în așteptare
Și… pleosc ! , strivesc și-acest… țânțar !


Matematică

O, matematică slăvită,
Pe care te iubim cu toții,
Tu, fetelor, le dai emoții,
Băieților doar chiulangită…

De ar scăpa măcar nepoții
De jugu-acesta ca de vită,
Ce se transformă într-o sită,
Când dăm la Bac de ea cu toții.

Dar nu-s speranțe de scăpare:
Așteaptă mii de ecuații
O preasavantă rezolvare,
Ce va produce palpitații
Cândva și pentru învățații
Ce-s astăzi la socotitoare!


Hazard

Ne-am întâlnit, ce stranie-ntâmplare,
Izbindu-ne grăbiți pe trotuar,
Ca doi atomi ce se ciocnesc arar
În ultracomplicata lor mișcare.

Au fost și două replici de birjar,
Cum cere o atare-mprejurare,
Când brusc își amintește fiecare
De sfinții scriși cu roșu-n calendar…

Apoi încet s-a liniștit taifunul
Și l-am recunoscut subit pe bunul
Și vechiul meu amic – ce revedere !
Și c-o inegalabilă plăcere,
Deși m-a strâns în brațe ca nebunul,
Mi-am amintit că-i sunt dator c-o bere !


Examen de admitere

A ști sau a nu ști ? – e întrebarea
Ce chinuie-n ajun toți candidații
Și dăruiește tuturor senzații
Mai negre și mai groaznice ca marea.

Când vezi ce mutre blege au confrații,
Începe să te-apuce disperarea,
Că, până să ajungă cu Salvarea,
Nu poți reanima toți leșinații…

Sub spectrul unei linii a terorii,
O foaie albă ține loc găocii,
Transpiră fiecare prin toți porii
Și toamna, când se duc pe rând cocorii,
Ce vremii studențești îi sunt prorocii,
Putem să numărăm din nou … bobocii !