Mai mult lumină sunt, mai mult mister,
Geană de umbră, iris plin de soare,
Sau alintare, numai alintare
Alunecând cu sufletul în cer.

Mă bănuiesc o lacrimă verzuie
Când părul mă-nconjoară și mă ține
Îmbrățișată pururea cu tine
Într-o petală foarte amăruie.

Dacă uimesc secundele viclene
Cu umerii mei albi, topiți de sete,
Las veșnicia umbrelor secrete
Să mă sărute candide pe gene.

Doar tu mă sprijini și mă porți departe
Să pot visa si să mă simt uimită
Că nu degeaba inima palpită
Și nicio vrere nu ne mai desparte.

Florina Ladislau