Mi-e glasul fiară prinsă într-o cușcă,
iar ghearele-i de gratii și inele
de lanț, precum și versurile mele,
îmi zornăie pre limbă și mă mușcă

adânc până la gâtul de prăsele -
ținut de îngeri beți și cu biciușcă
pe corzi de fier călitului ce nu-ș’că
a prins de-un cântec bun atâtea rele.

Un lacăt îmi voi pune peste buze...
Iubita mea și-a regilor de regi,
când vii pe drum uitat de călăuze,

ce-i cântul meu din vremile pribegi,
îi cer uimirii tale să mă scuze
de tac... dar știu c-așa mă înțelegi.