Vise din tine, trecute de departe, vreau să le simt în ochiul de lumină din suflet.
Mă faci să lunec departe, degeaba, pe o planetă fără moarte.
Iubit și iubită, mă faci să cred că viața e un caracter, și mă pierd.
Ai lacrimi, să desenezi viața prin trăiri, și zâmbete pentru fericiri.
Ascunde-mă, repede, în focul lumânării din zid, eu plec.
Nimeni, nisip și nor de aer, fără răbdare de mesaj, fără culoare, mă așez.
Mai visez o dată la trecut, la frumoasa mea noapte de lux în Paradis.
Sunt lungul minut de sărut, cu transpirație, hormoni și pleoape închise.
Despic luna cu o dorință, crestată la vârful unei săgeți făcută din speranță.
Decalț papucul legat de iubire, pândind visul împlinit cu ciob de regrete.
Sufoc chipul fecioarei din tine cu perna unei lacrimi căzută și înecată în lac.
Ai frig în aerul pe care îl articulezi în cuvânt și ochii tăi sunt raze de zăpadă.
Prind fără să înțeleg, fluturi înghețați din tine, cu grijă, cu teamă, să îi păstrez în vară.
Nu mai întreb frigul de ce te-a adus aici, doar încălzesc camera cu soarele din mine.
S-a rupt inima desenată pe podea cu creta, sângele din ea a înghețat, lacrima din mine moartă.