ziua îmi lasă un grăunte de lumină în palmă
nu-mi trebuie îi spun
mă arde soarele ăsta care crește din el
și nu găsesc cuvântul potrivit să stingă arsura
merg pe drumul tău zi și simt cum mă apui încet dar sigur
tălpile mele de om ce ating în treacăt claviatura pământului
tălpile mele spuneam
vor să își scrie singure partitura
vor atingerea cerului
vor zborul
*
ziua zâmbește și își închide lumina în ochiul meu devenit scoică
nu-mi trebuie îi zic
în marea în care mă arunci nu e niciun cuvânt potrivit să descopere perla
și crește în privirea mea privire de om ce nu atinge adâncul
privirea mea care vrea miezul nepătrunsului
vrea întregul
*
ziua clipește tăcut peste trupul meu
lasă catifeaua nopții să-mi acopere pielea
nu-mi trebuie îi strig
și visul tâșnește din întuneric spre zbor
în timp ce inima de om fără aripi
închide în zbaterea ei
lumina