Toamna asta mi se scurge în sânge...
Toamna asta mi se prelinge în suflet....
Aștept îniernarea
ca pe o condamnare la destrămare...

Vai ție, răsăritule lânced
cu lumina bolnavă....
Vai ție, îți spun, Soare rânced,
De aceea zic ție, apusule, slavă!

Din ce în ce mai puțin
urme las pe pământ, șterse urme!
Fiara uitării să-mi scurme
inima, fierea, rărunchii
și-n cele din urmă să-mi îngenuncheze
unul câte unul genunchii!

O lacrimă de mironosiță
cu translucide unghii
și cu ochi de arșiță
să cadă pe amintirea-mi șiștavă
și pe vecie s-o șteargă.