e prima zi din octombrie iar tu
stai la câteva scrisori distanță de mine tragi de cuvânt
din el crește firul ăsta subțire de viață pe care eu baleiez acum
soarele e viu îl văd cum își leagă noduri în mantaua de aer
un păianjen imens ce își țese pânza prin trupul meu nod și el
câteva bucle de inimi între noi și îmi spun
au rămas undeva în tine probabil
în degetele fine și lungi
în scrisul lor devenit capăt al pribegiilor mele și simt cum aici
chiar aici în forma mea de pământ
înflorești mereu într-un zâmbet
toamna se așază din nou în hamacul ei de frunze uscate
e prima zi din octombrie iar eu
trag de cuvânt și stau
la câteva scrisori distanță de tine