agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2012-10-12 | |
sunt bolnavă doctore
noaptea stelele par vârcolaci mușcă din lună din somnul meu ca posedatul din farisei la maslul sfântului Vasile sunt bolnavă doctore de câte ori văd în jurul lui femei de câte ori îi scapără lumina din ochi privindu-le mii de draci fac tumbe-n stomacul meu izbind pereții inimii ca o minge de bowling de câte ori face dragoste cu o altă evă plămânii refuză oxigenul sfârcurile se crispează precum cireșele amare mușcate de soarele amiezii dorind ploaia de atingeri umede dorind gura care răsfață acum alți muguri gata să pocnească de plăcere în primăvara din el sunt geloasă doctore pe femeia care tăvălește inimi pe podeaua iadului strivindu-le apoi cu talpa ca pe niște termite doar Ea se poate înfășura posesiv pe sufletul bărbatului ca vița-de-vie pe aracii puternici unduindu-și cârceii pe bolta plăcerii doar Ea poate zburda cu vântul în păr și sânii liberi gata oricând să fie înhămați la căușul palmelor aspre... doar Ea poate pulsa în inimi ritmul bolero de revel poate încălzi pietrele trecând cu piciorul gol apa râului lăsându-și pulpele dezvelite mângâiate de ra și elios e peste tot doctore în parcuri plutind veselă pe role ca o duminică fără griji tremurând la primul sărut e acolo în privirea pruncului pe care-l alăptează sunt bolnavă doctore de gelozie... am lăsat-o în urmă cu el sunt la apus e frumos dar atât nu mai arde nu mai pulsează așteptăm noaptea când stelele par vârcolaci și mușcă din lună din somnul meu fă ceva doctore și adu-mi-o înapoi i-am rămas datoare cu o iubire cu o plimbare pe role și-a uitat în debara tenișii roși cu șireturi roase fă ceva doctore
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate