Aduceți toți copacii la trupul meu nemort
Așa scăldați bătrânii în falsele vibrații
Am bănuit că-n fructul colindelor funebre
Vă răsturnați în nimeni nebănuind tentații.

De nu sunt dus pe gârla eternelor regrete
Prin trupul meu se zbate în simetrii rotunde
Un trubadur ce vine și pleacă de o lume
Și nu veți ști când pleacă și a sosit de unde...

În versul meu ascuns-am enigme prețioase
Ca semn că trupul este un trup de muritor
Huliți femeia care ne pune scrumu-n urne
Gândind unde-i minciuna, de ești vreun gânditor.

Tulburătoare carte... creionul nu trădează
Iar eu îl țin în dește și lacom și flămând
Zenit al împlinirii – mai vreau să sorb lumină
Și să-mi înham în versuri fărâmele de gând.

Desigur, e departe strădincolo de vise
Acolo unde Marea se-aprinde în culori
Și-acolo doar poeții mai răstigniți prin viață
Se duc să-și spele trupul și prea arareori.

Dacă vedeți o noapte în rochii de himeră
Și oameni care ară ogoarele de zgură
Huliți pământul aspru, destinul și speranța
Nebănuit miracol pe raza ta sperjură.