agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2012-10-15 | |
... deci se-nmulțește zilnic infinitate,
nu mai e niciun final când deja sunt două sute de mii, de mii de miliarde de stele adunate, din o sută de mii, de mii de miliarde de galaxii -dublul tuturor boabelor de nisip de pe Terra- și nu mă mai pot strânge cerc! Sunt din nou iar imaterial; nimic din despre mine nu mai știu, eu cel ce stau pe sfera de la malul... unei mări. Te-aștept să vii, întins pe șapte cu douăzecișișapte de zerouri de miliarde de sori din plaja timpului, cu ochi de marinar de pe galera tuturor alor mei, foști matrozi silitori, sfărâmați, dispersați în oceanul oaselor de coral... fără să-mi amintesc, nici cel puțin frugal de cineva sau dacă rugi au fost să ies din ou în lipsa altuia, oricui, să fiu erou mult, mult mai târziu, să știu ce-nseamn-a fi când iară o să fiu... și nu am nici-o stație de praf sau gaz din toți ce-au fost și nu mai sunt de mult; mulți otrăviți cu Separanda și Venera... că uite bate vântul ce-l ascult și-mi trece printre degete nisip, imensitatea de prea multe miliarde... și-s un simplu caz ce nu-mi pot prinde stele, îs prea devreme... și nici nu am eternitatea să mă-ntreme, deci nu voi ști nimic, nu știu... Normal că nu-i nimic, că este așa de mult și nu e loc de prea mult spațiu, fiind prea mult... și ocult... rămân, că voi fi veșnic prea devreme, că nu-i timp, pe cât de este de târziu!... Și atunci e-adevărat că fiecare avem, -fără vreo aură sau chiar de-a fi, precum suntem, vreo năpastă- norocul meteoric; căci tot e scurt în infinit, o boabă, un fir, imens grăunte de nisip în negru... Steaua mea, a voastră! ... Pierdut sunt cu privirea înstelată se crăpând ’n nesomn în miliardele, silicele topit din geamul de pe ochiul din fereastră... tot pipăind cu mâna o petală, toată pluș, ce cade neputând tot aștepta, de la o roză ruptă se murind în glastră! 13.07.2011
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate