femeile din viața mea au fost multe și rare
toate cu o virtute anume dar niciuna cu darul jertfei până la capăt
cea care m-a suportat în chip pelasgic a învins moartea
și a definit-o cu furia unei veri absolute
când am citit toate cărțile de la humanitas
după ce am inventariat toate volumele din antonio gramsci
am rămas o noapte încuiat în editură
și pentru că omul acela care preda umanismul
era cel mai egoist individ pe care l-am cunoscut în viața mea
m-am hotărît să stau zidit între rafturile de cărți
până ce-mi va răspunde la întrebările metafizice din casa scânteii
din inerție și aplecare spre lucruri de vânzare ca merele din crângași
prin fața mea se destrăbălau troienele vorbind în greaca veche
despre nomadul andrei șerban răpind un nud purtat de troieni în sânge crud
dacă ai fi vrut să pleci de teamă să nu fii troianul jertfit de ahei
nu ai mai fi avut cum afară mii de vardiști atacaseră spectatorii
cu sticle incediare și președintele iliescu își pregătea discursul de adio libertate
neavând prea multe șanse să văd spectacolul până la capăt
m-am adăpostit în munții călina o fată șatenă cu ochii verzi
îmbrăcată chanel cu pălărie persană cu bendiță ametist
nu știu dacă mă iubea cum aș fi vrut dar se-ndrăgostise
și concurase pentru mine la faza mondială a olimpiadei de chimie
de la philadelphia nu mai știu dacă o câștigase cred că da
pentru mine se-ntorsese direct de la aeroport
să-mi spună că philadelphia e de șase ori mai mare decât bucureștiul
că ne putem iubi de șase ori mai mult
în munții în meditație transcendentală
când mi-e rău și mi-e dor mă îndrept spre munții ei cu rucsacul în spate și urc
trec prin valea morții unde au pierit toți prietenii mei
campioni naționali ai zădărniciei lucrurilor
eu nu am făcut niciodată nimic pentru călina
nu am primit nicio medalie nu am tăiat lemne
nu am aprins focul nu am dezăpezit drumurile
nu am înhămat calul alb la trăsura din vis nu am plâns-o
lacrima ei îngheață pământul pe câteva mii de ani
restul e durere și căutare vinovată