mi-am ascultat pașii într-un moment plâns

acum nu mai plouă în hohote
iar iubirea ce mi-a adus atâta suferință
sărută inelul fără deget

am uitat scuzele lașe
și departe de ea mi-am netezit ascuțișurile vorbei
am lăsat la dospit despărțirea
când am înțeles libertatea ei

îndelungile explicații au creionat insomniile
din ilogicul unei atât de logice despărțiri
iar șablonul unor cuvinte
neobișnuite cu suferința singurătății
„n-a fost să fie” spuneau

oare nepăsarea mă poate face fericit?
destul de perversă întrebare
oare de unde vine?
întreb și eu așa
pașii
ea…