Timpul ne parcurge neutru cu lumea legată după sine,
ca un cerșetor care își duce povara.
noi, însă, vedem istoria ca fiind o defilare,
în acest fel și noi înșine părem a căpăta o importanță mai mare.
apoi, pentru ca totul să nu fie o dramă,
timpul presat de cunoașteri e doar o convenție
prin chiar matematica sa.
voi strângeți fără încetare, într-o panică ușor explicabilă,
sclavagismul fatal vă dă iluzia că ați fi proprii voștri stăpâni,
când, de fapt, vouă înșivă vă sunteți robi.
nu păreți să știți că libertatea exterioară e numai o iluzie,
pretext pentru ca oamenii să își dorească anumite fapte,
libertatea reală e numai în sine,
mai strictă decât oricare lege marțială.
binele individual nu este un bine al comunității,
iar suma binelui individual nu va fi nicicând un bine-al armânamei.
ce faceți unii pentru alții?
unde este întâlnirea comună a binelui vostru?
pentru ca viața să nu fie stearpă și trăită zadarnic...
acum, cu abilitatea voastră veche, vă adaptați la tot ce-i efemer,
de ce ați încetat adaptarea la eternitate?
ce s-a-ntâmplat în voi de v-ați uitat
și acum trăiți doar viețile altora?
nu demult, în loc de sânge purtați în vene țeluri,
de asta le și dăruiați oricui atât de ușor.
în loc de inimi, grija pentru neam bătea continuu
între coastele voastre de bronz, clopote vii erați.
azi, idealul vostru e averea, mâncarea, odihna și cheful,
simple instincte de viețuitoare.
au rămas în legende, pe care le faceți abstracte,
rostul și felul vostru de-a fi.
v-ați propus să supraviețuiți doar în istoriile voastre,
vă va ajunge atât?
și nepoților voștri le va fi de ajuns?
cine le va spune că în ultima vreme nu mai există jertfă,
adică exemplu, simbol și drum de urmat?
în limba armânească, mai credeți că există gândirea armânească?
nu mai purtați nici măcar idealurile altora, ca să arătați
cu câtă putere vă puteți converti la interesele lor... naționale.
elenism, panslavism, românism de voi separat,
ori simplă albanizare.
nu vă este rușine când citiți în cărți părăsite
ce strămoși luminoși ați avut?
bezna solidă din prezentul vostru nu se cutremură în apropierea acestor lumini?
nu simțiți că ei sunt ai voștri, că sunt fără moarte
numai cât timp veți trăi, că ei sunteți voi?
credeți că ei au trăit pentru ca voi să aveți acum ce să omorâți,
ori că au murit pentru o astfel de moarte, ieșită din voi?
azi, poate de rușine, nu vreți să mai citiți și să scrieți,
probabil ca să nu aflați câtă vitejie putea să încapă în acei păstori,
care și când coborau din înalt, coborau doar să ridice, detașați,
civilizațiile altora.
ce nebunie stelară vă păzea genetica proprie, ce gesturi, ce cauze!
amânarea lucrului e acum confortul vostru continuu și intim,
parcă v-ar fi teamă de un sfârșit convențional al istoriei,
cea care este reală oricum nu se poate opri.
aveți teama muribundului de a nu se mișca pe patul de moarte...