Un șoricel de șase ani avea
Dorința, de altminteri, cam zevzecă,
De-a roade-o carte, un caiet, ceva,
Ca toți din rasa „de bibliotecă”.

I-au cumpărat părinții lui de toate:
Caiete, uniformă, toc, cerneală,
Ba chiar și un ghiozdan modern, în rate,
Și l-au înscris, destul de greu, la școală,

În clasa „zero”, care-i pregătește
Să-nvețe scris-cititul, peste-un an.
Acolo-n sală, totul strălucește,
Din pardoseală, până la tavan.

Dar nu cumva să credeți că Guvernul
A alocat vreun ban, la pavoazare!
N-a dat nimic, așa că tot infernul
A fost pe capul doamnei profesoare.

A dat băncuțe noi, în sala goală,
Dar niciun ban de auxiliare,
Uitând că nu se poate face școală
Utilizând nimicul din dotare.

Nu-i nicio jucărie-n ludotecă,
Nu-s fișe, planșe, consumabile,
Și nicio carte în bibliotecă,
Deși sunt, clar, indispensabile.

Așa că șoarecii au cumpărat,
De toate, fără a scrâșni din dinți,
Iar investiția i-a transformat
În sponsori veritabili pe părinți.

Morala nu-i un simplu chițăit
Și bine-ar fi să fie auzită:
Că-nvățământul nostru-i gratuit,
E doar așa… o știre gratuită!