Mă-mpingi cu gândul în necunoscut,
Sau vântul umflă bluzele mai fine?
Că mă topesc în frunzele puține
Cu gulerul spre părul desfăcut.

Îmi pare că sunt plină de mirare
Și de privirea care mă alintă,
Fiindcă tăcerea ar putea să mintă
Pe cel ce știe și pe cel ce doare.

Voiam să plouă dar a fost senin,
Voiam să tremur însă doar în taină,
Ca să-mi oferi în liniște o haină,
Adică haina ta, și să mă-nchin.

Florina Ladislau