Dintr-o simplă întâmplare,
A avut loc o schimbare.
Un schimb de câteva cuvinte,
Mi-a rămas de-atunci în minte.

Într-o zi în care credeam că visele nu pot deveni realitate,
Te-am cunoscut.Păreai cam tristă, cuprinsă de-o stranie sensibilitate.

N-am crezut că după primul cuvânt
În mintea mea va fi tăcere de mormânt.

Te-auzeam mereu întruna, eram hipnotizat de tine,
Ca și pirații cei mai fioroși hipnotizați de acele sirene fantastice.
Tot ce auzeam erai numai tu, vocea ta se afla în fiecare colț al minții mele,
Inconștient că erai lângă mine, așteptai să-ți spun ceva, ceva potrivit, ce tu îți doreai.
M-ai trezit din starea de inconștiență cu un surâs, pe care, după ce l-am văzut,
Aș fi vrut să-l revăd la infinit.
A ta privire, era unică, și în acealsi timp și puțin ciudată, stranie.Parcă mă simțeam
fără apărare, cu ochii tăi fantastici, puțin cam triști, probabil din cauza întâmplărilor
trecute, parcă priveai direct în mine, și îmi era rușine să nu cumva să vezi ce simt,
ceva ce ar fi fost imposibil să simt de la prima întâlnire.
Într-un fel știam că ești așa, dar întâlnindu-te în realitate, într-o intersecție a destinelor,
prin mulțimea de oameni defecți, cu atâtea imperfecțiuni, erai ca un vis, erai ca fata din vis,
ce-a coborât din mintea mea în realitate, să-mi demonstreze că e adevărată,
să mă îndemne să fac ceva cu ochii ei rămași fără lacrimi de atâta tristețe.
Am încercat să spun câte ceva, să schimb lucrurile, să nu mai fie așa,
Dar orice aș fi spus, ea era la fel, neimpresionată, neinfluențată de ce spuneam,
Ba chiar uneori amuzată, ironizând uneori situația de fapt, prin niște clișee.
Fiin un psiholog al sufletelor și-un educator al sentimentelor, ea înțelegea ce eu încercam, și deși înțelegea, se prefăcea că-i e necunoscut.
În final chiar așa a și fost.

Știa că la ea gândesc în tăcere,
Eram un necunoscut cu un gând abis,
Devenind un adevăr absolut
Că ea, pentru mine, încă-i un vis.