nu mai vorbi de liniști împiedicate
nu ști pe ce cărări urci
te las...
să prinzi singur amintirea clipei
de fapt nu ai nici amintiri
poate una care se mai chinuie să treacă dincolo de frig
... erai orb
și ești
nici măcar sinele tău nu te mai ascultă
rămâi cu cerșitul literelor din pietre
cu neînțelesul singurei respirații
iubite…
singurul iubite care avea mâinile întinse spre sângele cald
singurul care descurca sensuri potrivnice
tropote
tropote care aprind încă păduri
de parcă regele Solomon
și-ar petrece sabia peste flăcări
peste darul de a pași
… ce ironie
totul s-a schimbat
fiecare pas al căldurii
crește un altfel de zâmbet
care duce dincolo de munți frunze
pentru a rearanja literele
… m.a.i.a