Seceta din cuvinte înțelesul îl rupe,
întrerupe urcușul literei fierbinți, trupul ei moare.
Sufletul îi respiră căutarea la înaltele porți
unde poemele dorm descântate în ierburi.

Lumina din apele toamnei scapără verdele
împreună cu fructul ce se rotunjește copt,
lasă mirosul în mânia ceții de ceară
și se aprind deasupra de râuri flăcări.

Mușcând cu privirea din ochii înnorați
luna cade pe frânghiile cerului la ultimul fulger.
Noaptea se scurge din oglinzi în odaie,
odaliscă sălbatică pipăindu-și carnea.

Numai eu știu cum voi deprinde alcătuirea
acestui timp înțesat de noduri și umbre,
pe drumuri cu raze în unghiuri de sare
unde cercurile vieții mi s-au înscris.