e atât de adevărată
zicala cu facerea de bine
încât regret că am alergat paralel
cu vocile străzii
și cu tine unică femeie
din antologia sufletului
cu frunze căzute pe aleile parcului
de la chindie

e atât de singură tăcerea tălpilor
oprite lângă banca tristă
de parcă ar fi ultima toamnă
cu crengile dezbrăcate
și culorile îndrăgostite acum plecate
într-un alt colț de lume
ca și tine
poezie

încerc să nu mai oftez
împreună cu lacrima ploii
ci doar să scriu
ca ultim viciu
un alt vers.