Am văzut pădurea-n aur și-n argint și-n roșii straie
Ca o oaste numai coifuri umplând cerul de sclipiri
Înc-o dată frumusețea pieptu-n lungi fâșii mi-l taie
Iarăși m-aș deda la doruri, la iubiri și la-mpliniri

Înc-o dată văd cum toamna poate fi și disperare
Dar și aripă cu pene de nepământeni păuni
Când se scurge-amurgu-n râuri și vibrează-n înserare
Bucuria de-a fi-n munte, viu și-ntreg lângă minuni

Lăncii albe de mesteceni cu tăișe-nsângerate
Zugrăvesc pe stânci tablouri risipind talent bogat
Ieri pădurea era altfel, însă, iată, peste noapte
Sub sărutul rece-al brumei coloritul și-a schimbat

În această-mpărăție de melancolii senine
Parc-aș mai putea fi rege cu surâs învingător
Între lăncii de mesteceni pregătite pentru mine
Să-mi înconjure tristețea, să m-ajute s-o omor.