palmele mă dor de ținutul Cerului
să nu cadă în înjosirea tristeții

ca un rege mort poruncesc din criptă
desfacerea în bucăți a luminii ori ciobirea ei
asemenea ulciorului prea des dus la apă

încet încet mi se zvîntă neuronii
de culoarea beției
după petrecania de aseară
am petrecut cu femei ușoare
cît un fulg
și parcă ningea
cerul era îmbălsămat de nori
și acoperiseră Mingea