Atâta frumusețe cuminte și bună
își vedea de anii ei tăcuți
în casa tăcută a părinților cu gesturi domoale
cu vorbe domoale, ca de bunici....
cu bunică albă-albă cu obraz sidefiu
cu ochi de un albastru prea tânăr și prea adânc
strecurat cu mare sfială prin toate poveștile
dar mai ales prin toți pruncii
legănați domol
copilăria e un fel de medicament
un timp la care ajungi amestecând invers
mierea în ceaiul de merișor
așa încât putem întâlni chiar și astăzi
adulți răniți de moarte
care nu miros a moarte
ci a miere și a dimineață
de Mai.